“(…) am inteles ca, din cand in cand, este bine sa pleci ca sa poti sa ramai!”

andrei Lifestyle

Unirea celor trei centri de forta – sfera de lumina
Este pasul ultim, cred eu, al unui om, momentul in care acesta se transforma in sfera de lumina si redevine ceea ce tre­buia sa fie: parte din Lumina lui Dumnezeu.
Ne imaginam un ax aflat in centrul corpului nostru. Pe acest ax sunt trei sfere de lumina situate la cele trei niveluri ale unui om, micul bazin, inima si capul. Fiecare corespunde unui anumit centru de putere. Cu lumina de Sus culisam cele doua sfere din cap si micul bazin spre cea din inima si le unim pe toate trei. Devenim o sfera de lumina care, in functie de chakra in dreptul careia se afla, va emite pe frecventa respectiva.

in aceasta sfera de lumina dizolvam tot, sarpele nostru kundalini, sufletul nostru. Tot ceea ce ne reprezinta. in momentul in care un om devine sfera de lumina, nimic nu il poate atinge. Nici demonii, nici farmecele, nici sabiile de lumina, dar nici lega­turile altora.
in lupta cu vrajitorii este bine sa cunosti cateva lucruri care iti permit sa ramai in viata. Unul dintre ele este ca trecerea prin paduri, peste o apa sau urcatul unui munte sunt ideale pentru taierea legaturilor! Asta a fost o constatare personala de-a lungul timpului. Nu este o dovada de lasitate. Repet: „Traieste azi ca sa poti lupta maine!”
de Ovidiu Dragos Argesanu – Arta razboiului PSI – Protectia

You May Also Like..

E Duminica dar n-am fost la biserica

Ce as putea sa fac la biserica? Cred ca as arde acolo in pronaos direct… nici n-as ajunge la altar, […]

El Camino – Foto

Dupa cum am promis aici, pun fotografii facute la restaurantul mexican. In a treia poza (prima pagina din meniu) nu […]

Florarie Online Bucuresti | Cum sa faci alegerea potrivita

Cine este interesat de serviciul flori online Bucuresti se bucura de o multime avantaje si poate apela la Floraria de […]